Rasele noastre
Gidran și Shagya Arab – două rase cu rădăcini adânci în istoria României.
La Nuci 125 creștem și antrenăm în principal două rase de cai: Gidran și Shagya Arab. Ambele sunt rase vechi, cu o istorie bogată în Europa Centrală și de Est, iar în România au fost crescute sistematic în hergheliile statului timp de peste un secol. Din păcate, ambele sunt astăzi în pericol – Gidranul este chiar clasificat ca rasă periclitată.
Mai jos găsești o prezentare cât mai completă a fiecărei rase, cu informații adunate din surse oficiale și din experiența noastră directă.
Scurtă istorie a calului domestic
Calul (Equus ferus caballus) a fost domesticit acum aproximativ 5.500–6.000 de ani, în stepele Eurasiei. De atunci, a însoțit omenirea în călătorii, războaie, muncă și sport. De-a lungul secolelor, oamenii au selectat și dezvoltat sute de rase, fiecare adaptată unor nevoi specifice: tracțiune, viteză, rezistență, muncă agricolă sau călărie.
În România, creșterea cailor are o tradiție îndelungată. Hergheliile de stat – Rădăuți, Cislău, Tulucești, Jegălia – au jucat un rol esențial în conservarea raselor locale și în dezvoltarea unor linii de sânge valoroase. Din păcate, după 1990, multe dintre aceste herghelii s-au confruntat cu dificultăți, iar efectivele de cai de rasă au scăzut dramatic.
Gidran – „Calul roib al României"
Gidran – exemplar reprezentativ al rasei. Sursă: herghelie.ro.
Gidran crescut la Herghelia Cislău (Romsilva). Sursă: herghelie.ro.
Etalon Gidran – armăsar de reproducție. Sursă: herghelie.ro.
Origine și istorie – de unde vine Gidranul
Rasa Gidran (cunoscută și ca Gidrán, Hungarian Anglo-Arab sau simplu calul roib) a fost dezvoltată începând din 1816 la herghelia de stat Mezőhegyes din Ungaria. Este considerată o rasă anglo-arabă, formată prin încrucișarea armăsarilor arabi cu iepe de rasă engleză și locală. Sursă: Wikipedia – Gidran.
Povestea ei începe cu un armăsar arab pe nume Siglavy Gidran (Siglawi), născut în 1811. Era un cal de tip arab frumos, cu o talie de 155 cm și o culoare roib-deschis. A fost adus din Egipt de baronul Ferdinand von Fechtig, un negustor de cai din Trieste, Italia. În 1816, armăsarul a fost achiziționat de herghelia Mezőhegyes și a devenit piatra de temelie a unei rase noi. Sursă: herghelie.ro, Wikipedia – Gidran.
La început, Siglavy Gidran a fost încrucișat cu iepe de origine arabă, turcă, spaniolă-napolitană și cu iepe locale din estul Europei. Mai târziu, în 1893, s-a introdus sânge de pursânge englez (Thoroughbred), iar ulterior și de Shagya Arab. Rasa s-a stabilizat treptat și a devenit cunoscută pentru culoarea sa distinctivă – roibul – și pentru rezistența remarcabilă. Sursă: Wikipedia – Gidran.
Gidranul este, așadar, o rasă tânără pe scara istoriei – are doar puțin peste 200 de ani. Dar în acești 200 de ani, a reușit să-și facă un nume în Europa și să influențeze zeci de alte rase.
Gidranul în România – o poveste de peste 100 de ani
Gidranul a ajuns in patrimoniul statului Roman la începutul secolului XX, dupa destramarea imperiului Austriac. A fost crescut inițial la Herghelia Rădăuți (începând cu 1920), una dintre cele mai vechi și mai importante herghelii de stat ale noastre. De acolo, rasa s-a răspândit la Cislău, Tulucești, Jegălia și alte herghelii. Sursă: herghelie.ro, Romsilva.
De ce s-a adaptat atât de bine Gidranul în România? Pentru că este un cal rezistent, care se descurcă bine cu furajele locale, nu are nevoie de condiții speciale și se adaptează atât la verile noastre călduroase, cât și la iernile reci. A fost folosit cu succes atât pentru călărie, cât și pentru tracțiune ușoară și pentru îmbunătățirea raselor locale de cai. Sursă: herghelie.ro.
Astăzi, hergheliile Romsilva – în special Cislău și Rădăuți – continuă să crească Gidran, deși efectivele sunt mult mai mici decât odinioară. Herghelia Cislău, de exemplu, are în grijă un număr mai mic de 300 de iepe și armăsari Gidran de reproducție, iar depozitele de armăsari (Arad, Dumbrava, Râmnicelu, Târgu Mureș) asigură monta publică pentru crescătorii privați. Sursă: Romsilva – Herghelii.
Gidranul în Ungaria – acasă la Mezőhegyes și Szilvásvárad
În Ungaria, rasa este cunoscută sub numele de magyar félvér (semisânge maghiar) și este considerată un tezaur național. Herghelia de stat Szilvásvárad (Állami Ménesgazdaság Szilvásvárad) continuă să crească și să promoveze această rasă cu mândrie. Acolo se organizează chiar și spectacole ecvestre și demonstrații de dresaj cu Gidran. In mod interesant, Gigranul unguresc si Gidranul romanesc, desi sunt aceeasi rasa, sunt destul de diferiti, Romania concentrandu-se pe conservarea patrimoniului genetic. Sursă: menesgazdasag.hu.
De altfel, Gidranul este strâns legat de istoria Imperiului Austriac. Hergheliile imperiale de la Mezőhegyes, Bábolna și Rădăuți au lucrat împreună, schimbând armăsari și iepe, astfel încât rasele Gidran și Shagya Arab au evoluat în paralel, influențându-se reciproc.
Cum arată un Gidran – caracteristici fizice detaliate
Gidranul este un cal care nu trece neobservat. Iată principalele lui trăsături:
- Culoare: TOȚI Gidranii sunt roib (chestnut). Mânjii se nasc roibi și rămân roibi toată viața. Este singura rasă de cai din lume unde culoarea este obligatorie pentru toți membrii. Nu există Gidran negru, murg sau sur – doar roib, în toate nuanțele: de la roib-deschis până la roib-închis. Sursă: Wikipedia – Gidran.
- Înălțime: între 160 și 173 cm (15.3 – 17 hands). Sunt cai de talie medie spre mare, cu o prezență impunătoare.
- Cap: mic, cu profil drept (nu convex ca la arabi), urechi mici și mobile, creastă bine conturată. Ochi mari, expresivi.
- Corp: spate lung, piept adânc, musculatură puternică. Gâtul este bine arcuit, iar crupa este ușor înclinată.
- Picioare: oase solide, copite bine formate – ceea ce îi face potriviți pentru proba completa, disciplina pentru care au fost ameliorati.
- Particularitate: sunt cai puternici, rapizi, agili și curajoși. Au o rezistență fizică remarcabilă și un temperament echilibrat – nici prea reci, nici prea nervoși.
Pentru a fi înregistrați în registrul genealogic, caii încrucișați trebuie să fie roibi, să aibă ascendență Thoroughbred, Arab sau Anglo-Arab documentată pe patru generații și o înălțime minimă de 15.2 hands. Sursă: Wikipedia – Gidran (Characteristics).
Temperament și caracter
Gidranul este descris de crescători drept un cal curajos, inteligent și loial. Nu este un cal greu de mânuit, dar are personalitate – își cunoaște omul și reacționează la stările lui. Este un cal de încredere pe traseu, dar care știe și să se impună când e cazul.
La Nuci 125, fiecare dintre Gidranii noștri are un caracter diferit: Jesse este serios și muncitor, Mabel este blândă și răbdătoare, Night este jucăușa și energica, Vera este echilibrată și sigură pe ea. Dar toți au acea scânteie Gidran – o combinație de demnitate și prietenie care îi face speciali.
Starea actuală a rasei – o cursă contra cronometru
Gidranul este astăzi o rasă periclitată (endangered breed). La nivel mondial (in afara Romaniei) există doar aproximativ 200 de reprezentanți vii. Este o cifră care îngrijorează orice crescător. Sursă: Wikipedia – Gidran.
Vestea bună: un studiu genetic realizat în 2016 asupra populației de Gidran a arătat că, deși efectivul este mic, diversitatea genetică este mai mare decât se estimase inițial. Asta înseamnă că rasa are șanse reale să supraviețuiască, dacă se acționează la timp. Sursă: Wikipedia – Gidran.
În România, Gidranul este clasificat oficial ca rasă periclitată și beneficiază de programe de conservare prin intermediul ANZ (Autoritatea Națională Zootehnică) și al hergheliilor Romsilva. Noi, la Nuci 125, suntem crescători autorizați cu drept de montă publică (AMP), ceea ce înseamnă că armăsarul nostru Jesse poate monta iepe din afara asociației, contribuind la îmbunătățirea genetică și la creșterea numărului de Gidrani în România.
Influența asupra altor rase
De-a lungul timpului, Gidranul a influențat sau a fost încrucișat cu multe alte rase din Europa de Est. Iată o listă:
- Czech Warmblood – rasa de călărie cehă
- Austrian Warmblood – rasa de călărie austriacă
- Hungarian Warmblood – rasa de călărie maghiară
- Malapolski – rasă poloneză de călărie
- Nonius – rasă maghiară de tracțiune și călărie
- Pleven – rasă bulgărească de călărie
- Ukrainian Riding Horse – rasă ucraineană de călărie
Gidranul este strâns asociat și cu o altă rasă maghiară, Kisber Felver, cu care împarte o parte din istorie. Sursă: Wikipedia – Gidran.
Gidranul în sport
Datorită rezistenței, vitezei și agilității lor, Gidranii se pretează foarte bine la probele de anduranță ecvestră (endurance) și working equitation. Sunt cai care pot alerga zeci de kilometri pe teren variat fără să cedeze, dar care se descurcă și în manevrele tehnice ale working equitation-ului.
La Nuci 125, Jesse se antrenează pentru working equitation și obstacole, iar Mabel, Night și Vera sunt exemple vii ale calităților rasei în anduranță. Deși nu suntem la nivel olimpic :), suntem mândri că putem arăta ce poate un Gidran bine îngrijit și antrenat cu răbdare.
Curiozități despre Gidran
- Este singura rasă de cai unde toți membrii au aceeași culoare – roib. Nu există excepții.
- Numele „Gidran" provine de la armăsarul fondator Siglavy Gidran, al cărui nume înseamnă „roib" în limba arabă.
- Deși este o rasă periclitată, Gidranul are o diversitate genetică mai mare decât alte rase cu efective similare, ceea ce îi oferă o șansă în plus la supraviețuire.
- În Ungaria, Gidranul este considerat un simbol național și este protejat prin lege.
- Gidranul a fost folosit și în cavaleria austriaca, datorită rezistenței și curajului său.
Shagya Arab – „Eleganță și rezistență din inima Europei"
Shagya Arab – o rasă dezvoltată în Imperiul Austriac, cu rădăcini în Bábolna, Rădăuți și Topolcianky. Sursă: Wikipedia.
Origine și istorie – de la Shagya din Siria la hergheliile imperiului
Rasa Shagya Arabian (cunoscută și ca Shagya Arab sau simplu Shagya) a fost dezvoltată în Imperiul Austriac în secolul al XIX-lea, la hergheliile Bábolna (Ungaria), Mezőhegyes, Rădăuți (România), Piber (Austria) și Topolcianky (Slovacia). Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian.
Povestea rasei începe cu un armăsar arab pe nume Shagya, născut în Siria în 1810. Shagya era un cal de culoare sur (gri), cu o înălțime de 159 cm și o greutate de 530 kg – mai înalt și mai masiv decât media cailor arabi ai vremii. A fost folosit mai ales pentru încrucișări la herghelia Bábolna și a devenit fondatorul unei rase întregi. Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian.
De-a lungul timpului, armăsari arabi au fost încrucișați cu iepe care aveau deja o puternică influență arabă, datorită îndelungatei ocupații turcești în Europa de Est. S-au folosit și câteva linii de Thoroughbred și Lipițan. În toate cazurile, s-au păstrat registre genealogice meticuloase – poate cele mai riguroase din Europa la vremea respectivă. Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian.
Inițial, acești cai erau numiți generic Araberrasse („rasă arabă"), pentru că erau în proporție covârșitoare de sânge arab. Dar după al Doilea Război Mondial, hipologul Dr. Gramazky a schimbat denumirea în Shagya, pentru a evita confuzia cu Arabii Pur-Sânge (asil). La vremea respectivă, Shagya era deja în aproape fiecare pedigree ca strămoș, așa că numele s-a potrivit perfect. Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian.
Cum arată un Shagya Arab – caracteristici fizice detaliate
Shagya Arabul seamănă cu un Arab Pur-Sânge, dar este mai înalt, mai robust și cu o osatură mai puternică. Iată principalele trăsături:
- Culoare: murg (toate nuanțele, de la murg-deschis la murg-închis), sur, roib, negru. Spre deosebire de Gidran, aici culoarea variază foarte mult.
- Înălțime: între 152 și 163 cm (15 – 16 hands). Sunt mai înalți decât Arabii Pur-Sânge, care au de obicei între 14.1 și 15.1 hands.
- Cap: fin, cu profil ușor concav (caracteristic arab), ochi mari și expresivi, nări largi.
- Corp: osatură puternică, mai robust decât Arabul clasic, dar păstrând eleganța specifică. Coada purtată sus, în evantai – semn distinctiv al sângelui arab.
- Picioare: oase solide, copite bine formate, ideale pentru anduranță pe distanțe lungi.
- Particularitate: rezistență excelentă, oase solide, temperament echilibrat. Sunt cai inteligenți, ușor de dresat și loiali.
Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian (Traits).
Temperament și caracter
Shagya Arabul este renumit pentru inteligența și blândețea sa. Este un cal care își dorește să coopereze cu omul, nu să se opună. Are un temperament echilibrat – nici prea nervos ca unele rase de sânge fierbinte, nici prea flegmatic.
La Nuci 125, iepele noastre Shagya – Kara, Ella și Mary – sunt dovada vie a acestor calități. Kara este o campioană cu sânge rece: pe traseu este focusată și puternică, acasă este blândă și răbdătoare. Ella, fiica ei, moștenește aceeași inteligență și dorință de a învăța. Mary, campioana națională, este poate cea mai echilibrată dintre toate – un cal pe care te poți baza oricând.
Statut și recunoaștere – unde se situează Shagya în lumea ecvestră
Shagya Arabienii nu sunt considerați Arabi „puri" sau asil, pentru că în venele lor curge și un strop de sânge Thoroughbred și Lipițan. Dar au un registru genealogic închis și un statut special în cadrul World Arabian Horse Organization (WAHO). Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian (Bloodlines).
Din 1978, WAHO recunoaște termenul de „Shagya Arabian pursânge" pentru caii crescuți după sistemul Bábolna și Topolcianky. Organizația crescătorilor de Shagya este membră asociată WAHO și are dreptul să folosească emblema organizației.
Un detaliu interesant: unii specialiști subliniază că registrele meticuloase ale hergheliilor maghiare au produs cai cu pedigree-uri mai lungi și mai complete decât unii cai acceptați ca Arabi Pur-Sânge de registrele mainstream. Cu toate acestea, Shagya rămâne un grup de sânge distinct și nu este acceptat ca Arab Pur-Sânge în competițiile dedicate exclusiv acestora. Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian.
Shagya Arab în România – mândria Herghelii Rădăuți
Herghelia Rădăuți este unul dintre cele trei centre istorice de creștere a Shagya Arabului, alături de Bábolna (Ungaria) și Topolcianky (Slovacia). Un Shagya Arab pursânge de astăzi își poate trasa descendența în toate liniile până la registrele de la Rădăuți, Bábolna și Topolcianky. Asta înseamnă că România are un rol esențial în conservarea acestei rase la nivel mondial. Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian.
La Nuci 125 avem trei iepe Shagya Arab, toate provenite din Herghelia Rădăuți:
- Kara – vicecampioană națională de anduranță 2024. O iapă cu un caracter de aur și o rezistență ieșită din comun.
- Ella – fiica lui Kara, în pregătire pentru anduranță. Moștenește calitățile mamei și promite mult.
- Mary – campioană națională de anduranță 2024. Un exemplu strălucit al potențialului rasei în sport.
Shagya Arab în sport
Shagya Arabul este recunoscut ca un cal de călărie excelent, folosit atât sub șa, cât și în tracțiune. A fost un cal de cavalerie rezistent în armata austro-ungară, iar astăzi este popular în discipline precum dresaj, sportul complet (eventing) și anduranța ecvestră (endurance). Sursă: Wikipedia – Shagya Arabian (Uses).
Un fapt remarcabil: Campionul mondial FEI de anduranță din 2006 a fost un armăsar Shagya, crescut la herghelia Bábolna. Asta spune totul despre potențialul acestei rase în competițiile de vârf.
La Nuci 125, Kara, Mary și Ella sunt dovada că Shagya Arabul poate face performanță și în România, pe traseele noastre de anduranță, deși resursele și infrastructura sunt departe de standardele vest-europene.
Curiozități despre Shagya Arab
- Numele „Shagya" vine de la armăsarul fondator, născut în Siria în 1810 – deci rasa are o vechime de peste 200 de ani.
- Shagya era mai înalt decât majoritatea cailor arabi ai vremii – 159 cm, față de 145-152 cât aveau arabii tipici.
- Deși nu sunt Arabi Pur-Sânge, Shagya au pedigree-uri mai lungi și mai bine documentate decât mulți cai acceptați ca „puri".
- Herghelia Rădăuți este unul dintre doar trei centre istorice de creștere a Shagya Arabului din lume.
- Un Shagya Arab a câștigat Campionatul Mondial FEI de anduranță în 2006 – o performanță remarcabilă pentru rasă.
De ce conservăm rasele autohtone
Suntem întrebați uneori: „De ce vă bateți capul cu rase vechi, când există cai moderni, mai performanți?" Răspunsul nostru e simplu:
- Biodiversitate: Fiecare rasă poartă o moștenire genetică unică. Pierderea unei rase înseamnă pierderea ireversibilă a unor gene care s-ar putea dovedi valoroase în viitor – rezistență la boli, adaptabilitate la climă, longevitate.
- Patrimoniu cultural: Gidranul și Shagya Arabul fac parte din istoria României. Au fost crescuți în hergheliile noastre de peste un secol. A lăsa aceste rase să dispară înseamnă a șterge o parte din memoria noastră colectivă.
- Adaptare la clima locală: Caii crescuți în România sunt adaptați la condițiile noastre – veri calde, ierni reci, furaje locale. Nu au nevoie de condiții speciale sau de hrană importată.
- Tradiție și respect: Străbunicii noștri au crescut acești cai cu grijă și pricepere. Noi continuăm această tradiție, nu din nostalgie, ci pentru că acești cai merită să existe și să aibă un rost în lumea modernă.
Lipițanul – o prezență aparte
Deși nu este rasa noastră principală, avem la Nuci 125 și un Lipițan, pe Balzac (Maestoso XLV-14-8). Lipițanul este o rasă veche europeană, dezvoltată la herghelia Lipica (Slovenia), cunoscută pentru caii de culoare vânăt (gri) și pentru utilizarea lor în Școala Spaniolă de Călărie de la Viena. Balzac face performanță în anduranța ecvestră și este probabil singurul lipițan din România care a ajuns la acest nivel competițional.